Lucrările au fost realizate de Asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL – CONA OPERATIONS SRL. Proiectul a fost derulat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin DRDP Cluj, beneficiarul oficial al contractului. Pentru CONA, această lucrare a însemnat o provocare majoră și o nouă confirmare a capacității noastre de a livra proiecte complexe, cu impact real asupra comunităților și a mobilității regionale. Am fost responsabili de execuția tuturor lucrărilor de artă – 9 structuri (poduri și pasaje), realizate cu maximă precizie și respectând cele mai înalte standarde tehnice.
„Am avut în sarcină toate lucrările de artă – iar fiecare metru cub de beton a fost turnat cu gândul la siguranță, precizie și durabilitate. Motto-ul CONA rămâne: Forța de a construi durabil!”
– Adrian Oros, director executiv CONA
„Dăm astăzi în folosință drumul expres DEx4 Cluj–Tureni, alături de echipa CONA, căreia îi mulțumesc pentru munca depusă în acest proiect.”
– Cristian Manițiu, director executiv zonal CONA
Drumul expres are o lungime de 5 kilometri și include încă 10 kilometri de bretele aferente nodurilor rutiere cu A3 și DN1. Deși scurt, tronsonul este parte dintr-un proiect mai amplu – DEx4 Turda–Dej – și are un rol esențial în degrevarea traficului greu din Turda, Gilău și Cluj-Napoca. Noul tronson finalizat aduce un beneficiu clar în creșterea siguranței rutiere, scurtarea timpilor de tranzit și protejarea localităților de tranzitul greu.
În spatele inaugurării stă multă muncă, coordonare, reziliență și colaborare. Le mulțumim:
- tuturor colegilor din șantier și birouri care au pus suflet și profesionalism în fiecare etapă,
- partenerilor tehnici și colaboratorilor,
- autorităților publice pentru sprijinul constant,
- și nu în ultimul rând, locuitorilor din zonă și participanților la trafic pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe parcursul lucrărilor.
Ne onorează faptul că am contribuit la realizarea unui drum esențial pentru mobilitatea din zonă, un proiect care reflectă angajamentul nostru față de infrastructura durabilă și bine făcută.